Cristi Borcea și-a schimbat ieri locația de muncă. La inițiativa ProSport, acționarul a lăsat hainele scumpe și a urcat în peluză, adică acolo unde în urmă cu câțiva ani își încuraja echipa de suflet.
A aruncat pantofii și sacoul și a pus în schimb tricoul cu anchior al lui Dinamo. Nu a uitat nici fularul. „Gata! Acum sunt ultras”. A urcat grăbit în Peluza „Cătălin Hîldan”, uitându-se cu coada ochiului în direcția opusă. „Când eram mic, acolo stăteam”, spune printre dinți, arătând cu privirea spre un sector aflat între tribuna 0 și peluză. „Acolo era galeria. Țin minte că eram fascinat de tobele lor”. Fotograful nu apucă să armeze declanșatorul, căci președintele „câinilor” ridică fularul. Pare că a intrat deja în tensiunea meciului de azi. „Înaintea derby-ului cu Steaua nu dorm. Așa am fost mereu. Indiferent că am stat în peluză sau la oficială. Nu am liniște decât atunci când îi văd învinși”. Se trag câteva cadre și cu steagurile, iar apoi se îndreaptă spre scări. „Aici meciul parcă trece altfel. Urli, strigi, te manifești. În lojă ceasul se oprește dacă ești în avantaj, iar dacă ești condus, curge prea repede”. Coboară ușor pe pistă, se întoarce spre peluză. Brusc i se luminează fața. „Îi așteaptă infernul! O să fie o atmosferă senzațională. Suporterii noștri știu foarte bine să pună presiune pe adversar. Stadionul va fi plin!”. Intră în tunelul care dă la vestiare și revine în haina președintelui executiv, pentru că nu mai e timp de amintiri. Azi e meci. De fapt, meciul meciurilor.
"Cel mai important jucător al nostru va fi publicul. Dinamoviștii știu să își iubească și să-și taxeze echipa cel mai bine. Mereu la meciurile mari au fost senzaționali" "Dacă se repetă atmosfera de anul trecut, nu avem cum să nu câștigăm. Stadionul va fi plin. O să-i sufocăm"
"Marius Niculae și Dănciulescu formează un cuplu senzațional în atac, în timp ce Miranda a reușit să se acomodeze. El o să marcheze multe goluri pentru Dinamo. Sper să înceapă cu Steaua" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
"«Săgeată» este finul meu, iar toți finii mei au marcat împotriva Stelei. Acum a venit și rândul lui. După Claudiu Niculescu, Giani Kiriță și Dennis Șerban, a venit vremea lui Marius Niculae" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
6 victorii a bifat Dinamo împotriva Stelei, în campionat, în mandatul de acționar al lui Cristi Borcea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER